Ca asociație națională afiliată IACL-AIDC, ARDC ia parte atât la viața instituțională a rețelei mondiale, cât și la programul ei științific. În iulie 2026, asociația a fost reprezentată la cel de-al XII-lea Congres Mondial de Drept Constituțional de la Bogotá, cu tema „Sustainable Constitutionalism: Answers for a Changing World”, care a reunit peste 2.500 de participanți de pe cinci continente. Președinta ARDC, prof. Marieta Safta, și președinta de onoare, prof. Elena-Simina Tănăsescu, au participat la Council Meeting al IACL (unde a fost aleasă noua conducere pentru mandatul 2026-2030, condusă de prof. Selin Esen), la workshopurile dedicate independenței justiției și dialogului constituțional, la exercițiul deliberativ „Mini-Public on Democracy as a Human Right”, la panelul femeilor președinte ale curților constituționale și la sesiunea specială „Ius constitutionale commune în America Latină și Europa”.Comunicatul complet.
La 1 august 2026, ARDC a marcat World Constitution Day la Lugano, unde prof. Marieta Safta a vorbit despre justiția constituțională în fața provocărilor inteligenței artificiale și ale guvernanței globale, printr-o prezentare susținută simbolic de un avatar generat cu inteligență artificială.Detalii.
Președinta asociației face parte din Consiliul de experți al premiului Book of the Year 2025 al International Forum on the Future of Constitutionalism, iar la Masa rotundă din 2025 invitatul special a fost prof. Gonzalo Ramírez Cleves, unul dintre artizanii Congresului de la Bogotá. Asociația semnalează constant pe pagina sa de Facebook apelurile, seminariile și dezbaterile din rețeaua IACL-AIDC.