Noutăți

ARDC la Congresul Mondial de Drept Constituțional, Bogotá 2026

Prof. Marieta Safta în fața panoului World Congress of Constitutional Law 2026, Universidad Externado de Colombia

În perioada 6–10 iulie 2026, Universidad Externado de Colombia din Bogotá a găzduit cea de-a XII-a ediție a World Congress of Constitutional Law (WCCL 2026), organizată sub egida International Association of Constitutional Law (IACL-AIDC), cu tema generală „Sustainable Constitutionalism: Answers for a Changing World”.

Congresul este cel mai important eveniment științific mondial dedicat dreptului constituțional și constituționalismului comparat. Ediția din 2026 a reunit peste 2.500 de participanți de pe cinci continente: cercetători, judecători constituționali, profesori, practicieni și doctoranzi. Programul a cuprins patru sesiuni plenare, consacrate democrației, statului de drept, drepturilor omului și relației dintre constituționalism și actorii privați, precum și un număr impresionant de workshop-uri tematice: inteligența artificială, democrația digitală, independența justiției, dialogul constituțional, federalismul, protecția mediului, egalitatea de gen, securitatea constituțională și multe altele.

Reprezentarea ARDC

Asociația Română de Drept Constituțional a fost reprezentată de prof. univ. dr. Marieta Safta, președinta ARDC, și de prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, președinta de onoare a ARDC și președinta Curții Constituționale a României.

Reprezentarea a inclus participarea la Council Meeting al IACL-AIDC, desfășurat la 8 iulie 2026, reuniunea statutară în cadrul căreia au fost prezentate raportul președintelui în exercițiu și activitatea Secretariatului și au fost organizate alegerile pentru noua conducere a IACL: președintele și prim-vicepreședintele, Comitetul Executiv, conducerea Consiliului Științific, secretarul general și secretarul general adjunct, precum și noul președinte de onoare. Agenda a inclus și direcțiile strategice ale IACL pentru mandatul 2026–2030. ARDC a adresat felicitări noii conduceri și, în special, noii președinte, prof. Selin Esen.

Prof. Marieta Safta a participat la lucrările Workshopului 13 – Judicial Independence (coordonatori: César Landa și Alexei Trochev), dedicat garanțiilor constituționale ale independenței justiției și raportului dintre independență și răspundere, și la Workshopul 14 – Constitutional Dialogues: Judicial and Extrajudicial Dimensions of Constitutional Courts Communication (coordonatori: Tania Groppi, Irene Spigno și Maria Lecis). Domnia sa a făcut parte și dintre participanții selectați pentru Mini-Public „Democracy as a Human Right”, în cadrul axei tematice „Normative Contents of the Right to Democracy”: un format deliberativ inovator, care a reunit participanți din numeroase sisteme constituționale într-un exercițiu colectiv de reflecție asupra conținutului normativ al dreptului la democrație. Programul complementar a prilejuit și o vizită la Curtea Constituțională a Columbiei.

Prof. Elena-Simina Tănăsescu a participat la panelul dedicat femeilor președinte ale curților constituționale, a fost co-președinte al workshopului „Pace și constituționalism” și a intervenit în sesiunea specială „Ius constitutionale commune în America Latină și Europa”, alături de Armin von Bogdandy (Institutul Max Planck pentru Drept Public Comparat și Drept Internațional) și Manuel José Cepeda, fost președinte al Curții Constituționale a Columbiei și al IACL-AIDC. Detalii pe pagina Curții Constituționale.

Prof. Marieta Safta la Universidad Externado de Colombia, gazda Congresului

Premiile IACL-AIDC

O noutate a ediției 2026 a fost instituirea Premiilor IACL-AIDC. Premiul pentru cea mai bună carte a revenit profesoarei Melissa Crouch (University of New South Wales) pentru The Palimpsest Constitution: The Social Life of Constitutions in Myanmar, cu o mențiune de onoare pentru Mariana Velasco-Rivera (Maynooth University). Premiul pentru promovarea democrației, drepturilor omului și păcii a fost acordat profesorului Manuel José Cepeda Espinosa, iar revista Constitutional Studies a lansat Premiul „Ran Hirschl” pentru cel mai bun articol, decernat profesorului Gautam Bhatia.

ARDC a adresat mulțumiri IACL-AIDC și Universidad Externado de Colombia pentru organizarea impecabilă a Congresului, cu o apreciere deosebită pentru prof. Gonzalo Ramírez Cleves, unul dintre principalii artizani ai evenimentului și invitat special al Mesei rotunde ARDC din 2025, precum și pentru prof. Richard Albert, moderatorul panelului dedicat femeilor președinte ale curților constituționale. Informații suplimentare: wccl2026.uexternado.edu.co.

← Înapoi la noutăți